Cu Adam și Eva, d-l Liviu Rebreanu atacă o nouă coardă a personalităţii lui de romancier. Noutate în subiect, noutate în execuţie, ultima lucrare a d-lui Rebreanu suscită o serie de observaţii interesante.

Dar mai întâi despre ce e vorba?

Eroul romanului, profesorul de filosofic Toma Novac e în agonie în camera unui sanatoriu, pe urma gloanţelor primite de la bărbatul amantei lui, Ileana. Drama s-a petrecut în strada Albă şi Novac, asistat de Ileana şi de prietenul său, Aleman, retrăieşte în ultimele clipe nu numai viaţa pământeană, cât şi celelalte 6 vieţi anterioare, pe care sufletul său le va fi trăit, de la începutul existenţei lui spirituale. Aceasta ca o verificare a sistemului ezoteric al prietenului său, Aleman, sistem pe care l-a combătut şi faţă de care s-a arătat totdeauna sceptic: „Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat, din milioanele de bărbaţi, doreşte pe o singură femeie, din milioane de femei.

Unul singur şi una singură! Adam şi Eva.

Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă e însuşi rostul vieţii omului... O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia...

A şaptea viaţă aduce de-abia fericirea unirii cu celalt suflet. De aceea a şaptea moarte cuprinde revelaţia”.

Cam aceasta ar fi esenţa sistemului Aleman.

Pe premisa aceasta se întemeiază întreaga poveste. Evenimentul se desfăşoară ca o exemplificare a postulatului acesta. Suntem, prin urmare, smulşi din realitatea habituală şi purtaţi prin cele 7 cercuri ale unui Purgatoriu al Iubirii, cu veşnicile chemări şi alungări ale aceloraşi două suflete care se reîncarnează şi se nimicesc până la a şaptea reîntrupare, ultima şi unică, liman şi împlinire a marei năzuinţe: contopirea spirituală.

Urmează a şaptea moarte, cu revelaţia supremă, filmul retrospectiv şi metapsihic al celor şapte vieţi. Firesc ar fi: al celor 6, însă d-l Rebreanu construieşte de aşa natură încât şi cea de a şaptea viaţă se inserează în ordinea cronologică a aceluiaşi lanţ de visuri - ilustrare a premisei date.

Precum se vede o călătorie fantastică, o călătorie în şapte lumi, în şapte epoci. Obiecţiile pe care ai fi înclinat să Ie aduci acestor arbitrare existenţe sunt zadarnice. Premisa e anunţată cu claritate, mai mult, e ridicată la rangul unei axiome; demonstraţia prin urmare, concluzia nu poate fi decât aceasta.

Suntem în arbitrar, va să ne conformăm lui. De altminteri, autorul a avut grija să taie scurt tuturor acestor obiecţii principiale, cu scepticul epigraf kantian aşezat în pragul volumului: „Nu trebuie să dăm crezare la tot ce spun oamenii, dar nici să credem că ci vorbesc absolut fără de vrun temei.“ [...]

De aceea subliniem de la început, ca pe unul din meritele acestei cărţi, intercalarea celor 6 vieţi pe care dl. Rebreanu a făcut-o în cea de a şaptea viaţă a eroului.

În felul ăsta, construcţia aceasta imaginară, capătă un început de temelie, o piatră fundamentală, pe care s-ar putea clădi orice, un palat, o şcoală, un roman, după care, iarăşi foarte bine, ar putea să rămâie, ca în cazul atâtor construcţii şcolare, simplă piatră fundamentală. Nu e chiar cazul cu Adam fi Eva. Însă un roman, după datele cunoscute, în toată variata lui înfăţişare, nu avem. [...]

Avem în schimb şapte povestiri pentru călătoria sufletului, cu şapte oboluri spre vămile nefiinţei. Ele se desfăşoară într-un tempo vertiginos şi într-un stil adecvat basmului. [...]

PERPESSICIUS

Editura: Hoffman

Autor: Liviu Rebreanu