Chiar daca de-a lungul timpului metodele de indepartare a parului nedorit au fost dintre cele mai diverse, epilarea cu ceara refolosibila si-a pastrat intaietatea printre preferintele doamnelor si domnisoarelor. Din motive care tin in primul rand de eficienta dar si de accesibilitate din punct de vedere financiar.
Aparatul de ras cu lame precum si spumele si cremele depilatoare, chiar daca sunt cele mai rapide metode, au fata de ceara de epilat marele dezavantaj de a nu putea smulge firul de par cu tot cu radacina, ele actionand numai la suprafata. Acestea reusesc doar sa il reteze, ceea ce va face ca el sa creasca foarte repede, efectul fiind unul de scurta durata. De numai doua, maxim trei zile. Pe langa acest inconvenient, se mai adauga si acelea ca pe piele pot ramane dupa epilare iritatii inestetice, iar firul de par va creste mai viguros. Mai mult de-atat, folosirea repetata a aparatului de ras poate provoca o hiperpigmentare a pielii, adica o inchidere a acesteia la culoare pe unele mici zone, ceea ce este considera inestetic.
Nici aparatul electric de epilat nu poate egala performantele pe care le are ceara de epilat, metoda dovedindu-se dureroasa pentru zonele sensibile cum este cea inghinala, fiind totodata posibila si incarnarea firelor pe masura ce cresc.
Epilarea cu ceara refolosibila raspunde cel mai bine tuturor exigentelor, fiind preferata atat pentru utilizarea in confortul si intimitatea propriului camin cat si in saloanele de infrumusetare. Principalul ei atu este acela ca, adusa la punctul de topire, devine moale si elastica, usor de intins si de folosit in orice zona cu pilozitati a corpului. In plus, ceara se indeparteaza cu usurinta, lasand pielea neteda, fina si catifelata, fara iritatii. Un fapt poate mai putin cunoscut este acela ca ceara de epilat nu indeparteaza doar parul nedorit ci si stratul superficial de celule moarte de la nivelul epidermei, conferindu-i un aspect placut si sanatos. De subliniat si faptul ca producatorii de ceara de epilat refolosibila au avut in vedere tipurile de piele, asa incat exista formule adaptate pentru pielea sensibila - cu ingrediente naturale cum ar fi, de exemplu, mierea – ori cu proprietati calmante sau emoliente. De asemenea, exista si tipuri de ceara de epilat refolosibila create special pentrul gradul de pilozitate.
Dupa epilarea cu ceara, care are capacitatea de a indeparta firul de par cu tot cu radacina, cresterea va fi mult mai lenta, efectul putand dura trei sau chiar patru saptamani. Mai mult de atat, dupa o folosire indelungata a acestei metode de epilare, se va putea observa ca firul de par scade in grosime si pot exista zone in care s-a rarit sau chiar nu mai creste deloc, ca urmare a slabirii foliculilor pilosi. Motive pentru care, de altfel, si senzatia de durere din timpul procedurii se va diminua considerabil.
Comercializata sub mai multe forme de prezentare (granule, discuri sau bloc), ceara de epilat refolosibila poate fi decantata si utilizata timp indelungat, fara a-si pierde insa niciuna dintre proprietati, ceea ce reprezinta o economie substantiala din punct de vedere financiar.
Perle de Ceara Depilatoare - Beautyfor Pebbles Azulene Cream, 1 kg: se incalzeste ceara pana la obtinerea unei structuri cremoase. Se ia ceara cu spatula de lemn si se raspandeste in directia cresterii parului intr-un strat subtire si uniform. Pentru a...
Pret Initial: 58 Lei
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Roll On Ceara Naturala de Zahar pentru Epilat Simoun, 100g: Ceara de zahar reprezinta o varianta naturala, economica si foarte usoara de indepartare a parului nedorit. Aceasta poate fi folosita pe suprafata intregului corp: picioare, maini, axila, zona...
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Perle de Ceara Depilatoare - Beautyfor Pebbles Honey Cream, 1 kg: se incalzeste ceara pana la obtinerea unei structuri cremoase. Se ia ceara cu spatula de lemn si se raspandeste in directia cresterii parului intr-un strat subtire si uniform. Pentru a...
Pret Initial: 59 Lei
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Traditionala Discuri Azulena - Prima Traditional Hot Wax Green Discs 1 kg: ceara profesionala pentru epilat, fara coloranti, usor de intins ce se foloseste pe toate zonele corpului, putand fi indeparata cu usurinta. Prezinta proprietati...
Pret Initial: 74 Lei
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Granule SensoPRO Milano Black Pearls,1000g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest tip...
Pret Initial: 65 Lei
Pret: 60 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Descriere Ceara Epilat Granule SensoPRO Milano Honey,1000g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Epilat Elastica Granule, Sela, 100g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest tip de ceara se...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Profesionala Farmec, 100g: ceara depilatoare cu aplicare usoara si indepartare fara ajutorul benzilor, cu o formula pe baza de rasini naturale si ceara de albine. Este imbogatita cu extract de vanilie, are proprietati antioxidante si efect nutritiv si...
Pret Initial: 20 Lei
Pret: 18 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Traditionala Discuri Roz - Prima Traditional Hot Wax Titanium Discs 1 kg: ceara profesionala pentru epilat, fara coloranti, usor de intins ce se foloseste pe toate zonele corpului, putand fi indeparata cu usurinta. Prezinta proprietati...
Pret: 65 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Traditionala Bloc Roz - Prima Traditional Hot Wax Titanium 1000 ml: ceara profesionala pentru epilat, fara coloranti, usor de intins ce se foloseste pe toate zonele corpului, putand fi indeparata cu usurinta. Prezinta proprietati excelente:...
Pret Initial: 73 Lei
Pret: 66 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Kit Epilare cu Ceara Orientala din Zahar Bio Najel, 350 g: ceara orientala din zahar ce ajuta la indepartarea in mod natural a parului nedorit. Lasa pielea fina si catifelata pana la 3-4 saptamani. Este ideala pentru toate zonele corpului, picioare, subrat,...
Pret Initial: 56 Lei
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Traditionala Granule Roz - Prima Traditional Hot Wax Titanium Drops 1 kg: ceara profesionala pentru epilat, fara coloranti, usor de intins ce se foloseste pe toate zonele corpului, putand fi indeparata cu usurinta. Prezinta proprietati...
Pret Initial: 81 Lei
Pret: 73 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Perle de Ceara Depilatoare Farmec, 250g: ceara depilatoare sub forma de perle pentru toate tipurile de piele, usor de aplicat, cu o formula imbogatita cu extract de vanilie cu efect nutritiv si calmant si, culoare galbena sidefata si miros placut....
Pret: 20 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Traditionala Bloc Azulena - Prima Traditional Hot Wax Green 1000 ml: ceara profesionala pentru epilat, fara coloranti, usor de intins ce se foloseste pe toate zonele corpului, putand fi indeparata cu usurinta. Prezinta proprietati excelente:...
Pret Initial: 91 Lei
Pret: 80 Lei
Timp de livrare:
Maxim 5 zile
Ceara Epilat Elastica Granule SensoPRO Milano Aloe Vera, 100g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Epilat Elastica Granule, Sela, 500g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest tip de ceara se...
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Epilat Traditionala SensoPRO Milano White Chocolate, 1000g este produsul cosmetic premium de care ai nevoie pentru a avea o piele matasoasa timp indelungat. Acest tip de ceara se incalzeste intr-un incalzitor de ceara traditionala. Ceara de epilat...
Pret Initial: 67 Lei
Pret: 57 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Epilat Elastica Granule SensoPRO Milano 100g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest tip de...
Pret Initial: 40 Lei
Pret: 39 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Epilat Traditionala cu Titanio Rosa SensoPRO Milano - 500g este indicata pentru folosirea personala, dar si profesionala. Contine un extract calmant de aloe vera, fara coloranti si, desi vine intr-o forma solida de 500g, poate fi portionata cu...
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara Epilat traditionala cu Azulene SensoPRO Milano - 500g este indicata pentru folosirea personala, dar si profesionala. Contine un extract calmant de musetel, fara coloranti si, desi vine intr-o forma solida de 500g, poate fi portionata cu usurinta, dupa...
Pret Initial: 57 Lei
Pret: 47 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ceara perle din gama Diamond de la Roial, Italia se topeste repede, devine cremoasa si usor de aplicat. - se topeste intre 45-55 grade - pentru tot corpul - nu necesita hartie de epilat - se aplica cu spatula
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ceara elastica pentru Epilat piele sensibila MiereItalwax, 500 g - pentru toate tipurile de piele - nu necesita hartie de epilat - se aplica cu spatula si se trage cu mana
Pret: 41 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ceara Epilat Elastica Granule, Sela, 100g este un produs premium pentru o epilare eficienta, potrivita atat pentru uz profesional, cat si pentru uz personal. Iti va pastra pielea fina, fara vreo urma de fir de par, timp indelungat! Acest tip de ceara se...
Pret Initial: 46 Lei
Pret: 40 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Roial Ceara film elastica granule Hope 1kg Colectia Diamond Caracteristici: - nu se incalzeste la temperaturi foarte mari - maximum 50°C - se intinde in strat subtire indiferent de sensul cresterii firelor de par - nu se rupe datorita...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula special creata pentru orice tip de par. Formula cremoasa, nedureroasa si cu un miros placut contine uleiuri esentiale pentru a proteja pielea in procesul de epilare. Zone: tot corpul Punct de topire intre 45-55 grade. Se testeaza ceara...
Pret: 52 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Formula special creata pentru firul de par gros, radacini adanci. Formula speciala, elastica si cu miros placut. Zone: inghinal, axila, tot corpul Punct de topire intre 45-55 grade. Se testeaza ceara intai pe o zona mai putin sensibila, se aplica...
Pret: 53 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ceara epilat tradionala ciocolata alba sub forma de perle este o ceara usor de folosit, cremoasa. Nu necesita folosirea hartiei de epilat. Recomandata pentru zone sensibile si pentru fir de par gros. Produs in Italia
Pret: 51 Lei
Timp de livrare:
Maxim 1 zile
Roial Ceara perle elastica Ciocolata Alba 1kg Caracteristici: - nu se incalzeste la temperaturi foarte mari - maximum 50°C - se intinde in strat subtire indiferent de sensul cresterii firelor de par - nu se rupe datorita elasticitatii ei, contine...
Pret: 50 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Italwax Ceara elastica ciocolata alba 500gr Caracteristici: Ceara elastica cu densitate medie imbogatita cu azulena, calitate premium pentru indepartarea eficienta a parului nedorit Se muleaza complet pe relieful zonei de epilat Prinde toate...
Pret: 42 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Ceara Nirvana Santal Italwax 1kg este o ceara cu un miros deosebit recomandata a fi folosita pe zonele sensibile. Nu necesita hartie de epilat si are o textura usor de intins pe piele.
Pret: 92 Lei
Timp de livrare:
Maxim 2 zile
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.