Om de paradă fără îndoială, aparenţele au jucat pururea un rol covârşitor în concepţia de viaţă a lui Marghiloman. Într-o ţară în care se dispreţuia îmbrăcămintea bărbătească, Marghiloman purta veşmintelor sale o grijă neobişnuită.

Elegant şi spilcuit, el se singulariza în tăietura îngrijită a hainelor, prin forma favoritelor, ca şi prin cadenţa ritmică şi oarecum afectată a gesturilor. Era o figură unică în felul ei. Ştia să poarte capul sus, să se stăpânească în orice împrejurare şi în faţa oricărei adversităţi, fără ca o singură trăsătură a feţei sale imperturbabile să-l trădeze vreodată.

O concentrată apăsare a limbii la colţul gurii şi o imperceptibilă înroşire a urechilor erau pentru iniţiaţi singurele manifestări externe ale tulburării sale sufleteşti. Întotdeauna mulţumit şi voios, înainta în viaţă surâzător şi optimist.

Şi totuşi, Marghiloman ştia să ia şi lucrurile în serios, să examineze o problemă gravă fără superficialitate, să despice o situaţie cu un ochi pătrunzător şi cu o conştiiciozitate împinsă până în cele mai mici amănunte, să înlăture aparenţele faţadei, să se coboare la realităţile permanente şi vii. Mai mult, moştenise de la tatăl său, de la practicul şi marele arendaş Iancu Marghiloman, un real spirit gospodăresc. La toate ministerele prin care a trecut a fost un bun, sârguitcios şi priceput administrator. Avea metodă în lucru, ordine în conducere, promptitudine în hotărâri, putea aduce şi a adus în administraţia statului, ca şi în cea a Jockey Clubului, netăgăduite servicii.

Alţii au zis — un om norocos, cu toate calităţile şi cu toate cusururile inerente copiilor răsfăţaţi ai soartei. Iarăşi, şi da şi nu. Netăgăduit că Alexandru Marghiloman a fost un privilegiat al soartei, natura l-a înzestrat cu alese însuşiri intelectuale, cu un strălucit şi minunat talent oratoric, iar împrejurările au făcut din el un om bogat, unul din marii latifundiari ai României Mici.

Dar dacă este adevărat că până pe la 50 de ani totul i-a reuşit, că a cunoscut fericirea intimă, onorurile publice, ascensiunea politică, succesele parlamentare, nu este mai puţin adevărat că de la acea vârstă şi până la moarte viaţa lui nu a fost decât o luptă neîncetată, pe care a trebuit să o poarte – şi a purtat-o cu bărbăţie şi cu o impresionantă tenacitate – împotriva unei necruţătoare adversităţi. Rând pe rând s-au năruit liniştea lui intimă, speranţele lui politice, concepţiile lui despre rolul României în războiul mondial, existenţa partidului, credinţele tinereţii şi perspectivele de viitor. Cu rare şi fugitive eclipse, peste 20 de ani de înfrângeri şi deziluzii. Cunosc în istoria noastră politică puţine destine mai patetice decât această luptă între o soartă nemiloasă şi un om care până pe pragul mormântului nu a vrut să i se supună. Marghiloman a fost toate acestea, dar a fost totodată mai mult şi mai puţin.

I.G. DUCA – Amintiri politice

Editura: Paul Editions

Autor: Alexandru Marghiloman