In anul 1996, a aparut mai mult din perspectiva unui hobby editura Integral care, ulterior, in anul 2014 a fost relansata la nivelul unui proiect editorial important pe piata romaneasca. Astfel, in prezent intreaga Romanie se bucura de cartile publicate de aceasta si distribuite prin intermediul retelelor de librarii, de presa, dar si a magazinelor online care comercializeaza carti. Portofoliul editurii Integral cuprinde in momentul de fata foarte multe carti din diverse domenii (literatura contemporana, romana si universala, biografii si memorii, dezvoltare personala, gastronomie etc), atat in format clasic, cat si in formal e-book.
Cifrele vorbesc de la sine in cazul acestei edituri si toate sugereaza munca incredibila depusa de reprezentantii acesteia pentru a se putea dezvolta in contextul actual. Mai exact, au fost lansate doua reviste de catre aceasta editura intitulate Fusion si Almanah Junior, iar numai in ultimii doi ani au fost publicate mai mult de 100 de titluri de carti care mai de care mai importante.
Printre publicatiile editurii Integral care au inregistrat cel mai mare si rasunator succes se numara: "Marea spovedanie a brokerului fugar" - Cristian Sima; "Insa eu, o pasare" si "Giudecata inteleptilor" - Nicolae Covaci; "Manualul mamicii Zen" - Raluca Zenga; "Gazele de sist si fracturarea hidraulica - intre mit si realitate" - Constantin Cranganu. Toate acestea, dar si multe altele, s-au aflat la momentul aparitie in topul celor mai bine vandute carti.
La taifas - Turlea Stelian, Turlea Cristina, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2021; Colectie - Memoria; Format - 220 x 115 mm; Nr. pagini - 152; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926062
Pret: 23.74 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Dor calator - Alexander Hausvater, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - Galaxia H; Format - 220 x 115 mm; Nr. pagini - 176; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925416
Pret: 28.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Trei femei - Stelian Turlea, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - Nod; Nr. pagini - 240; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069927182
Pret: 49.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pelerinajul electric - Iulian Ignat, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - Phoenix; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 100; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925386
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete vol.15: Secretele inchisorilor romanesti - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2018; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 128; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069921029
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 23: Misterele oraselor pierdute ale Romaniei - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Misterele oraselor pierdute ale Romaniei, de la Balcic la Cetatea Alba si de la Hotin la Cernauti - Boerescu Dan-Silviu Romania, un mic regat...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Covid-19 pe intelesul tuturor - Emilian M. Dobrescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - Coronavirus 2020; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 392; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925218
Pret: 33.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.3: Pagini din istoria tarii pe care am vrea sa le uitam, editura Integral: Istoria unei tari nu se compune doar din momente glorioase, de apoteoza si triumf, cand multimile exulta de fericire, iar conducatorii sunt nimbati de haloul...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Calea trairilor interioare - Tristan, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - Nod; Format - 210 x 140 x 15 mm; Nr. pagini - 216; Editie - Cartonata; ISBN: 9786069926949
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Minciuni In Flux Liber - Julia Kalman, Editura Integral: ISBN: 9786069927212
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Schimbarile climatice - Constantin Cranganu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Format - 240 x 170 mm; Nr. pagini - 378; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925225
Pret: 94.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Aritmetica in versuri - Carte de colorat, editura Integral: Cifrele de la 1 la 10, precum si operatiile elementare sunt invatate in joaca, pe nesimtite, prin poezii simple, agreabile, in care cuvintele relevante sunt subliniate in text. in acelasi timp,...
Pret: 11.4 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Papa Francisc in Gradina Maicii Domnului - Cristian Radu Nema, George Calin, Octav Ganea, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 200 x 4 mm; Nr. pagini - 112; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069923191
Pret: 28.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
A unsprezecea porunca - Udrea Rotaru, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2022; Format - 200 x 130 x 20 mm; Nr. pagini - 416; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926864
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.53: Ce a pierdut si ce a castigat Romania - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 9 mm; Nr. pagini - 152; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069923078
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Aventurile lui Leonardo - Rusu Roxana Andreea, Octav Ungureanu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Format - 270 x 200 mm; Nr. pagini - 68; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925393
Pret: 37.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.57: Amante si amanti ai unor personalitati din vechea Romanie - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 10 mm; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata;...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.60: Marii negustori, pravalii pitoresti, misterele tarabelor de altadata, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 10 mm; Nr. pagini - 168; Editie - Necartonata; ISBN:...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Primul an de marketing - Petre Barbu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Format - 200 x 130 x 23 mm; Nr. pagini - 336; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069922927
Pret: 37.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Retete de Paste reinterpretate de Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Bucatarescu; Format - 200 x130 mm; Nr. pagini - 152; Editie - Necartonata; ISBN: 9789738209503
Pret: 16.15 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 28: Istoria ascunsa a oraselor multiculturale din Transilvania - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2018; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 144; Editie - Necartonata; ISBN:...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colectia Regala Vol.16: Cu arma in mana! - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2018; Colectie - Regala; Format - 200 x 130 x 10; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069921630
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
O punte spre cer - Hsiung Shih-i, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - China Integral; Format - 200 x 130 x 26 mm; Nr. pagini - 464; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069922262
Pret: 45 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Apocaliptica Vol.1: Romanii si tragedia scufundarii Titanicului - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Romanii si tragedia scufundarii Titanicului - Boerescu Dan-Silviu Multe scenarii apocaliptice au inconjurat, inca inainte de lansarea sa la apa,...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Incursiune In Originile Culturii Vechiului Stat Guzhu - Qin Xuewu, Editura Integral: ISBN: 9786069927113
Pret: 89.98 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Apocaliptica Vol.6: Focul care nu purifica - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Focul care nu purifica: marile incendii din Romania secolelor XVII-XXI - Boerescu Dan-Silviu Considerat un element sacru in ritualurile religioase de demult, in viata de...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Iubiri si intrigi la palat Vol. 3: Nopti controversate cu Radu cel Frumos, Petru Cercel si alti... favoriti - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Iubiri si intrigi la palat; Format - 200x130; Nr. pagini -...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Aminteste-ti de iarna - Udrea Rotaru, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2021; Colectie - Mustang; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 218; Editie - Necartonata; ISBN: 9786066522571
Pret: 28.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.52: Figuri memorabile ale Papalitatii - Vladimir Duca, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 10 mm; Nr. pagini - 174; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069922835
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Cartea Dragostei si A Barfei - Julia Kalman, Editura Integral: ISBN: 9786069927205
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Esoterica Vol.16: Suflete salvate de lumina! Minunile din chiliile manastirilor - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Esoterica; Format - 200 x 130 x 10 mm; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN:...
Pret: 19.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
O seara la Rialto - Alexander Hausvater, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2022; Colectie - Galaxia H; Format - 200 x 130 x 15; Nr. pagini - 252; Editie - Cartonata; ISBN: 9786069926611
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Fugi acolo unde nimeni nu te asteapta - Decebal Bugariu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - Nod; Format - 200 x 130 x 12 mm; Nr. pagini - 260; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069927281
Pret: 49.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Ascensiunea si declinul dinastiilor Chinei - Li Jiazhen, editura Integral: Ascensiunea si declinul dinastiilor Chinei reprezinta o lucrare ce poate fi plasata in zona de interferenta intre istoriografie si povestire istorica, un corpus aditional care poate...
Pret: 28.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 29: Banatul secret- intre Romania, Serbia, Ungaria si Austria - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Banatul secret – intre Romania, Serbia, Ungaria si Austria - Boerescu Dan-Silviu Desi aflat la o margine de imperiu, Banatul...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Noima - Alexander Fuhrmann, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2022; Colectie - Coltul de intelepciune; Format - 200 x 130 x 6 mm; Nr. pagini - 100; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926901
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Axma. Steaua iubirii eterne - Costin Petrescu Petry, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - Nod; Format - 200 x 130 x 19 mm; Nr. pagini - 410; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069927137
Pret: 69.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Leonardo si furtuna emotiilor - Roxana Andreea Rusu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2021; Format - 270 x 200 mm; Nr. pagini - 76; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926017
Pret: 37.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Secolul XX Vol4. de la Marilyn la Angela Merkel - Jakob van Eriksson, editura Integral: De la Marilyn la Angela Merkel - Femeile fascinante care au schimbat lumea - Jakob van Eriksson Batalia Sexelor nu mai are, de ceva vreme, un invingator dinainte...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Sonata pentru sapte voci - Stelian Turlea, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2021; Format - 220 x 115 x 9; Nr. pagini - 156; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926338
Pret: 28.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.59: Mari pacaleli si tepe istorice suferite de romani - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 10 mm; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN:...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Femeia Deltei - Stelian Turlea, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - Nod; Format - 215 x 115 x 9 mm; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069927014
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 21: Harta insangerata - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2018; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069921876
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
24 - Stelian Turlea, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2021; Colectie - Memoria; Format - 215 x 115 x 9; Nr. pagini - 144; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926505
Pret: 24.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Aventurile capitanului Ront - Vlad Stoiculescu, editura Integral: Capitanul Ront si curajosul sau echipaj sunt pregatiti pentru aventura! Destinatia? O vei afla cat de curand! Esti gata sa infrunti pericole nemaivazute, sa raspunzi celor mai grele...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Inchisoarea vietii - Marius Concita, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Nod; Format - 200x130; Nr. pagini - 181; Editie - Necartonata; ISBN: 9786068782812
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 30: Oltenia - legendele crancene - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Oltenia – legendele crancene, de la comertul cu femei al haiducului Andrii Popa la copilaria baiatului lui Andruta Ceausescu din Scornicesti - Boerescu Dan-Silviu...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.2: Clipele astrale ale istoriei Romaniei, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Istorii secrete; Format - 200x130 mm; Nr. pagini - 140; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069920633
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Puterea a sasea - Petre Barbu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - Galaxia H; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 256; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925348
Pret: 33.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Coronavirusul, intre adevar stiintific si teorii ale conspiratiei - Dr. Bernd Lee, Jo-Anne Anderson-Lee, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - PRECOMANDA; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 176; Editie - Necartonata;
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Secolul XX Vol.17: Al Treilea Razboi Mondial in forma continuata - Jakob van Eriksson, editura Integral: Volumul 17 al seriei Secolul XX: Al Treilea Razboi Mondial in forma continuata. Blestemul Apocalipsei moderne Cat de aproape sau de departe suntem...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Grau - Liu Qingbang, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2022; Colectie - China Integral; Format - 200 x 130 x 18; Nr. pagini - 292; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926406
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.61: Cele mai mari afaceri cu statul - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 10 mm; Nr. pagini - 158; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069923283
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Apocaliptica Vol.5: Accidentele aviatice romanesti din ultima suta de ani - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Accidentele aviatice romanesti din ultima suta de ani, o istorie cumplita - Boerescu Dan-Silviu Un inventator genial sabotat de...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Penumbra - Alexander Hausvater, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - Galaxia H; Format - 220 x 115 mm; Nr. pagini - 212; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069925324
Pret: 29.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Esoterica Vol.23: Sfintii printre noi - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Esoterica; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 144; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069923344
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Pretul evadarii - David Unger, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2023; Colectie - Nod; Format - 200 x 130 x 12 mm; Nr. pagini - 244; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069926871
Pret: 49.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Iubiri si intrigi la palat Vol.12: Doamnele fascinante de alte natii - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Iubiri si intrigi la palat; Format - 200x130 mm; Nr. pagini - 150; Editie - Necartonata; ISBN:...
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Extraterestrii. Adevaruri esentiale - Emilian M. Dobrescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2020; Colectie - Ext; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 432; Editie - Necartonata; ISBN: ITG978-606-992-000-1
Pret: 47.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colectia Regala Vol. 22: Regina Ana a Romaniei - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Regina Ana a Romaniei - erou de razboi si "femeia in salopeta de mecanic" - Boerescu Dan-Silviu Regina fara regat si fara coroana a fost o personalitate...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Destine controversate vol.5: Malina Olinescu - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Destine controversate; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 144; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069920237
Pret: 19.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Destine controversate vol.4: Mihaela Runceanu - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2017; Colectie - Destine controversate; Format - 200 x 130 mm; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069920220
Pret: 14.24 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 32: Marea Neagra cel mai bun vecin al Romaniei - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: Colectie - Istorii secrete; ISBN: 9786069922125a
Pret: 19.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 36: Capitalele romanilor si ale tinuturilor ramanesti - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Capitalele romanilor si ale tinuturilor romanesti - Boerescu Dan-Silviu In ciuda unor tentative din secolul al XVI-lea (intre care cea a...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Scrisul M-a Salvat. Stelian Turlea In Dialog Cu Daniel Cristea-enache, Editura Integral: ISBN: 9786069927199
Pret: 59.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol.40: Secretele Valahiei si povestile ei tulburatoare - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2019; Colectie - Istorii secrete; Format - 200 x 130 x 9 mm; Nr. pagini - 152; Editie - Necartonata; ISBN:...
Pret: 19.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colectia Regala Vol.12: Mihai I. Amurg regal - Nema Cristian Radu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2018; Colectie - Regala; Format - 200 x 200 x 7; Nr. pagini - 112; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069920473
Pret: 28.49 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Istorii secrete Vol. 33: Maramures, tinutul Cimitirului Vesel - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Maramures, tinutul Cimitirului Vesel, al horincii si al romanilor neimblanziti - Boerescu Dan-Silviu In nordul extrem al tarii, acolo unde „se atarna...
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Colectia Regala Vol.7: Printii si printesele pierdute ale Romaniei - Dan-Silviu Boerescu, editura Integral: Caracteristici: An aparitie - 2018; Colectie - Regala; Format - 200 x 130 x 10; Nr. pagini - 160; Editie - Necartonata; ISBN: 9786069920572
Pret: 18.99 Lei
Timp de livrare:
Maxim 3 zile
Acest website foloseste cookie. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord cu folosirea cookie-urilor. Află mai multe despre cookie-uri in sectiunea Politica de utilizare Cookie-uri.